Bugetare participativă2023-05-31T14:11:06+03:00

A ÎNCEPUT VOTUL PE DOMENII

  În total ai 5 voturi, câte un vot pentru fiecare domeniu.

Timp rămas pentru vot

Care sunt criteriile pe care trebuie să le îndeplinească propunerile pentru a fi supuse votului cetățeniloR?

    1. Să corespundă unui obiectiv de interes general și să respecte prevederile Cap. 4 din prezentul Regulament.

    2. Să vizeze o investiție într-una din ariile de competenţă ale Primăriei Municipiului Făgăraș şi/sau care vizează un bun aflat în proprietatea publică sau privată a Municipiului Făgăraș;

    3. Să nu intre în aria de implementare a altor programe derulate de Primăria Municipiului Făgăraș cum sunt finanțările nerambursabile acordate conform Legii 350/2005.

    4. Să nu fie contrare sau incompatibile cu planurile sau proiectele municipalităţii aflate în derulare.

    5. Să nu aibă un caracter comercial sau publicitar.

    6. Să nu aibă un caracter politic sau etnic.

    7. Să nu genereze cheltuieli de funcţionare importante (întreţinere, plata unor drepturi de autor etc.) după implementare.

    8. Să fie clar delimitate spaţial şi să nu fie prea vagi.

Propunerile vor fi luate în considerare în mod corespunzător cu condiția respectării criteriilor de eligibilitate.

CE ESTE BUGETAREA PARTICIPATIVĂ?

Bugetarea participativă își propune implicarea cetățenilor Municipiului Făgăraș într-un proces democratic, deschis, incluziv, transparent de deliberare și decizie pentru stabilirea modalității optime de cheltuire a unei părți din bugetul local. Procesul presupune asumarea de către cetățeni a unui rol de participant activ în definirea și abordarea problemelor comunității din care fac parte.

Bugetarea participativă este un proces prin care ideile şi iniţiativele comunităţii făgărășene se manifestă şi se transformă în realitate.

MAI MULTE INFORMAȚII

ANUNȚURI