Project Description

Cristina Maria Muntean
71.550 RON

Proiectul Kreativ Hub propune amenajarea unui centru comunitar, un spațiu dedicat acelora care cred că pot schimba lumea din jur dacă ne dăruim puțin câte puțin prin implicare activă, pasiune și dedicare, pentru cei care inspiră dar și pentru aceia care caută inspirație.
Prin amenajarea acestui spațiu și dezvoltarea lui într-un „centru comunitar” se dorește:
1. crearea unui mediu educațional nonformal, gratuit, propice copiilor și tinerilor din Țara Făgărașului interesați de științe, arte, literatură, ateliere de dezvoltare personală, educație rutieră, cultură civică etc. sub îndrumarea unor mentori experimentați și cu vocație didactică, putând astfel explora într-o manieră practică și ludică fascinantă lume a acestor domenii.
2. Găzduirea unui Club pentru seniori – prin gândirea unor activități care să-i ajute pe cei vârstnici să rămână activi, intelectual și emoțional
3. Co Working space – un spațiu de lucru comun care ar putea găzdui atât activități educaționale cât și antreprenori la început de drum, generând astfel o valoare adăugată tangibilă și cu impact semnificativ pentru întreaga comunitate.
Proiectul Kreativ Hub este menit să susțină inițiativele din zonă și să faciliteze conexiunile dintre oameni. Hub-ul comunitar și educațional se dorește a fi un spațiu de cursuri, evenimente educaționale și de antreprenoriat ( cu un calendar prestabilit actualizat în funcție de nevoile și cerințele comunității), dar și locul care își propune să satisfacă dorința și curiozitatea de nou, prin știință, tehnologie și creativitate.
Acest proiect vine cu propunerea amenajării și utilării cu mobilier modular și spații sanitare necesare a unui spațiu de minim 150 mp, divizat în cel puțin 2 încăperi, pe care Primăria Municipiului Făgăraș îl identifică a fi disponibil și care se află în propria gestiune, în vederea desfășurării activităților descrise mai sus. În acest fel se evită ulterioare costuri legate de chirie.
Propun ca într-una din aceste încăperi să se desfășoare activitățile STEAM, iar cealaltă încăpere să fie adaptabilă altor tipuri de întâlniri/ateliere/evenimente. Ideal ar fi ca în afară de acestea să existe și o a treia încăpere pentru a folosi ca spațiu de depozitare pentru echipamente/instrumente de lucru/materiale educaționale, etc.

De ce ar trebui sprijinit/implementat proiectul

Este un concept care se întâlnește tot mai des în ultimii ani în alte comunități din țară și care se dovedește a avea un real succes în rândul comunității (un exemplu de bună practică îl avem pe cel din Oradea: Comuniteca.)
Nu putem deveni o comunitate creativă și inovativă, fără să investim într-un mod adecvat în educația generațiilor viitoare. Kreativ Hub Făgăraș, asta propune: să oferim un spațiu de învățare și practică, unde tinerii, vârstnicii, antreprenorii, persoanele pasionate de știință și tehnologie să poată crea o comunitate de învățare care să transforme Făgărașul într-un oraș înțelept și creativ. Prin Fondul Științescu implementat de Fundația Comunitară Țara Făg, Kreativ Hub ar putea să beneficieze de echipamente pentru activitățile de tip STEM (Știință, tehnologie, inginerie, matematică) prin desfășurarea proiectelor Științescu în incinta acestui spațiu. Aceste echipamente vor rămâne în dotarea hub-ului pentru a putea fi folosite de un număr cât mai mare de beneficiari.

Amplasamentul proiectului/ZONA DIN FĂGĂRAȘ

În vechea Cazarmă Militară din cartierul Tudor Vladimirescu am identificat două spații (oricare din ele) care ar putea să servească foarte bine cerințelor acestui proiect. Mă refer la la legenda E07 - E09 (două CAMERE) sau E8 – E10 ( două CAMERE), din documentul anexat.
(sau orice alt spațiu care poate fi identificat a fi disponibil care ar putea să răspundă cerințelor acestui proiect).

Galerie foto

Locație proiect

https://www.google.com/maps/place/Unitate+Militara,+Strada+Azotului+Azotului,+F%C4%83g%C4%83ra%C8%99,+Rom%C3%A2nia/@45.843501,24.980635,17z/data=!4m5!3m4!1s0x474ca17aeccf9f9d:0x3ada49b5a41e4df!8m2!3d45.8439723!4d24.9807081?hl=ro-RO