Project Description
Ne indreptam atentia catre Spitalului Municipal Făgăraş care dispune de puţine resurse, iar necesarul minim pentru o funcţionare civilizată depăşeşte cu mult bugetul acestuia. Spitalul deserveste intreaga zona a Tarii Fagarasului, de serviciile lui beneficiind peste 120.000 de locuitori din zona. Impreuna cu Doamna Doctor, Morosan Iulia, am identificat câteva aspecte pe care intenţionăm să le sprijinim în timp iar in cadrul acestui proiect ne-am propus sa dam o noua imagine curtii spitalului pe care dorim sa o amenajam intr-un mod prietenos si util astfel incat atat pacientii internati in spital dar si apartinatorii acestora aflati in vizita sau in asteptare sa-si poata petrece timpul intr-un mod relaxant si util.
Implicarea noastra în aceasta activitate a venit din dorinţa de a ne aduce contribuţia pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor din zonă, pe toate planurile, din crezul că nu trebuie să astepţi de la alţii să te ajute, ci poţi chiar tu să contribui pentru îndeplinirea unui obiectiv necesar pentru comunitate.
Credem ca petrecerea timpului afara, intr-un spatiu verde si prietenos poate contribui la o insanatosire mai usoara a pacientilor intrenati in spital si la facilitarea socializarii ceea ce face ca timpul sa treaca mai repede pentru cei aflati intr-o situatie mai putin fericita.
Asa cum puteti vedea in schita anexata dorim sa amenajam 1 spatiu cu gazon,piatra, copaci, banci, cosuri de gunoi, cupola din lemn , plante ornamentale. Dimensiunea spatiului pe care dorim sa-l amenajam este de aprox. 400mp.
Mentionam, conducerea Spitalului Municipal Dr. Aurel Tulbure a fost informata despre aceasta initiativa si am obtinut acordul autoritatilor pentru realizarea proiectului.
Nota Comisiei tehnice de analiză a propunerilor de proiecte:
Identificarea unui nou amplasament deoarece zona vizată in proiect nu e accesibila publicului.
De ce ar trebui sprijinit/implementat proiectul
Asa cum am mentionat si la punctele anterioare, starea de sanatate este un pilon important al calitatii vietii in Tara Fagarasului.
Prin proiectul nostru avem un impact atat direct asupra pacientilor internati in cadrul spitalului dar si in general asupra locuitorilor din Tara Fagarasului pe care ne propunem sa-i mobilizam prin actiuni de voluntariat dand un exemplu pozitiv de implicare a membrilor comunitatii in viata si problemele ei.
Amplasamentul proiectului/ZONA DIN FĂGĂRAȘ
Curtea interioara a Spitalului Municipal Aurel Tulbere Fagaras