Project Description

Alexandru Ciocan
100.000 RON

Locul propus pentru amplasarea LOGO-ului se află o idee mai sus ca altitudine faţă de fosta groapă de gunoi, deci în faţă semnului, zonă care este oarecum într-o groapă, se poate amenaja un spaţiu de recreere, se pot pune foişoare, se poate amenaja o zonă pentru grătare, se pot amenaja zone pentru spectacole in aer liber etc.
Trebuie să se faca un studiu de fezabilitate pentru a se instala corect acest semn deoarece zona este foarte expusă vânturilor puternice.
Semnul se poate face din oţel deoarece este un material durabil.
Inălţimea propusă pentru litere ar fi de aproximativ 10 – 15 metri pentru a se vedea clar de la distanţă mare.
Acesta va fi iluminat cu proiectoare de tip led, se pot pune led-uri de tip RGB ca să se ilumineze cu diferite culori.
Putem lua ca exemplu cel puţin două oraşe din judeţul nostru care au implementat un asemenea proiect şi au devenit atracţii pentru acele zone, Braşov, care are situat un astfel de LOGO pe Tâmpa şi Râşnov, care il are situat fix în faţa cetăţii. Preţul propus pentru acest proiect va fi cel maxim, adică 100.000 Lei. Suma nu va fi îndeajuns pentru acest proiect, dar va fi o sumă necesară pentru pornirea demarării acestuia.

De ce ar trebui sprijinit/implementat proiectul

De ce am ales acestă locaţie? În primul rând spaţiul unde a fost groapa de gunoi este al municipalităţii, deci este un spaţiu care stă nefolosit, are acces la drumul Judeţean DJ104D. Semnul va fi foarte vizibil de pe DN1 la intrarea în Făgăraş dinspre Braşov, va acoperi ca vizibilitate o parte destul de mare din oraş. Va deveni şi o atracţie turistică în viitor mai ales că se află pe drumul de acces către festivalul “Rezistenţa Făgăraş".

Amplasamentul proiectului/ZONA DIN FĂGĂRAȘ

Strada “Gheorghe Doja”, FN, zona fostei groape de gunoi, ieşirea din Făgăraş pe drumul judeţean 104D spre Mănăstirea Naşterea Maicii Domnului.

Galerie foto

Locație proiect

Fosta groapă de gunoi de pe Dealul Galaţiului